Cristian Preda
Am intrat ieri (n.r. 25 februarie 2009) în PDL. De ce? Din trei motive. Primul e acela că PDL este în momentul de faţă partidul modernizării. El e, cu alte cuvinte, purtătorul unui proiect care afirmă că progresul social nu e posibil în absenţa unei schimbări a statului. Această modernizare înseamnă reformă constituţională, dar şi, consider eu, o gestiune a treburilor publice care să excludă confuzia acestora cu interesul privat sau nefericita asociere a afacerilor cu politica. În al doilea rând, am ales să intru în acest partid politic întrucât consider că el are nevoie de o experienţă intelectuală: înainte de a fi făcută, politica trebuie gândită. Asum faptul de a avea un proiect politic, pe care vreau să-l apăr public, inclusiv în arena europeană. În al treilea rând, am ales PDL pentru că aici este, cred eu, locul natural al liberalilor. După al doilea război mondial, liberalismul s-a definit în conjuncţie cu democraţia, nu doar cu naţiunea. Iată de ce sunt într-un partid care se numeşte Democrat-Liberal, nu Naţional Liberal. Pentru că naţiune fără democraţie se poate, dar nu şi invers. Sunt convins de altfel că o polemică (neapărat) civilizată cu naţional-liberalii e utilă dreptei şi libertăţii în genere, tot aşa cum cred că e în interesul PDL să asume identitatea sa populară europeană, adică aceea de adversar convins al stângii socialiste şi comuniste.
Am explicat ieri şi intenţia mea de a candida la alegerile pentru Parlamentul European. Patru sunt cauzele care mă împing să aleg o carieră europeană. Cea dintâi este aceea că mă simt capabil să reprezint România de aşa manieră încât peste cinci ani ea să nu mai fie ceea ce a fost adeseori, şi anume elevul codaş al clasei. Atât pe parcursul negocierilor, cât şi în perioada recentă, România a trebuit să dovedească mai degrabă că poate trece clasa decât că are o consistenţă proprie, un parcurs clar şi distinct. Îmi doresc să fac în aşa fel încît să fie un premiant la scara Uniunii. În al doilea rând, cred că un parcurs european îmi îngăduie să asum filosofia mea politică: şi anume o politică bazată pe solidaritate, nu pe dezbinare, o acţiune întemeiată pe încredere, nu pe ură, o sensibilitate care încurajează competiţia talentelor, dar nu discreditarea adversarului. Din nefericire, postcomunismul a secretat diferenţă şi adversitate, neputând suscita speranţă şi optimism. În al treilea rînd, consider că un mandat de parlamentar european îmi va îngădui să fac din calitatea vieţii referinţa politică fundamentală. Consider că, indiferent de regiune sau de ţară, oricare cetăţean european e îndreptăţit să ceară o guvernare orientată de calitatea vieţii. Cu tot ceea ce înseamnă aceasta – de la calitatea educaţiei la calitatea aerului pe care-l respirăm. În fine, convingerea mea fermă este aceea că, în perioada următoare, Europa are nevoie de o definiţie politică, de un contur politic ferm şi de o substanţă care s-o transforme într-un veritabil regim al popoarelor europene. O Europă politică puternică înseamnă, înainte de toate, un Parlament European puternic. Într-adevăr, nu poate fi imaginată o substanţă politică a Europei în afara consolidării instituţiei ei parlamentare. Sunt gata să particip, cu mijloacele de care dispun, la un astfel de demers. Eu îl cred onorabil.