Monica Macovei
Hans Gert Poettering despre Monica Macovei:
“Nu am vazut niciodata o personalitate care sa lupte impotriva coruptiei in baza principiilor democratice la fel ca Monica Macovei. Chiar daca acum nu mai detineti portofoliul de ministru, cateodata e mai bine sa fii la putere pentru o scurta perioada, dar sa schimbi multe, decat cineva care e zeci de ani la putere si abuzeaza de putere. Suntem mandri de dumneavoastra si haideti sa urmam toti exemplul Monicai Macovei, pentru a consolida integrarea europeana.”
Laudatio Monica Macovei cu ocazia acordarii premiului GDS pentru promovarea valorilor societatii civile si ale statului de drept.
Monica Macovei este o astfel de intruchipare a unei reguli minoritare, cel putin in societatea noastra. Un om care s-a angajat sa-si faca datoria si – iata, uimitor – chiar si-o face. Pune, desigur, in joc o multime de insusiri, dar nici una nu este precum cele care permit mersul pe sarma, saritura de la trambulina ori inventarea antibioticelor. Sa fii profund onest, ce rara regula morala azi! Dar exceptia nu e ea, Monica Macovei, care este astfel, ci ceilalti, majoritarii, care sunt prea putin. Sa te dedici cu tenacitate binelui public intr-o inalta demnitate de stat – ce singularitate, ce roman, ce aventura in zilele acestea! Dar abaterea, exceptia de la regula nu este ea, Monica Macovei, care s-a consacrat cu trup si suflet slujirii zeitei legate la ochi si repunerii in miscare a unui sistem ruginit, ci abaterea e de partea sistemului, a celorlalti. Noi, cei care oscilam, cadem, suntem repede intorsi din drum indata ce ne lovim de adversitati si carora nu ne prea pasa de ceilalti decat in vorbe, noi formam exceptia, noi – abaterea. Ea, Monica Macovei, merge drept, jalonand regula pe care am fi datori s-o urmam cu totii – numai de-am vrea! Fiindca nimeni nu ne poate cere sa scriem romane valoroase, sa cantam maiestru la opera; n-avem nici o datorie sa intram in Cartea recordurilor. Dar putem sa fim oameni constiinciosi la locul unde suntem pusi sa fim – numai de-am vrea! Datoria sa nu confundam interesele private cu cele publice o avem, ca si datoria sa ne straduim din toate puterile sa facem ceea ce am promis, cum o avem si pe aceea de a indrazni, de a ne asuma riscuri. Dar nici pe ele nu prea le vrem. Renuntam cu usurinta la aceste datorii, consolandu-ne cu ideea falsa ca ele sunt peste putinta pentru noi, atunci cand in realitate noi suntem fara vointa pentru ele.
Ce premiem, asadar? Exceptia, recordul? Nu. Ci o regula aproape uitata: vointa dreapta, fireasca, purtarea cuvenita, rigoarea, demnitatea, curajul – toate virtuti simple pe care cu totii s-ar cadea sa le posedam. Ce este atunci Monica Macovei? Un exemplar minoritar, singular, azi, ba chiar aberant, straniu, o anomalie, un fel de monstru dintr-o specie pe cale de disparitie: e pur si simplu un om normal! Adica tot ce-am putea deveni oricand fiecare dintre noi; numai de-am vrea!